Polițiștii caută muncitorii străini care lucrează ilegal în Botoșani. Doi cetățeni chinezi, amendați

Polițiștii de imigrări din Botoșani, în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au desfășurat ieri o acțiune, pe raza de competență, scopul fiind prevenirea și combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate. Două societăți comerciale au fost verificate. În cadrul activităților desfășurate au fost identificați și legitimați 15 cetățeni străini, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

La data de 5 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani, în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Serviciul Rutier și Serviciul de Ordine Publică au desfășurat, în Municipiul Botoșani și pe Drumul Național 29D (în localitățile Victoria și Silișcani), o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale.

În cadrul acțiunii au fost verificate două societăți comerciale (restaurante), fiind identificate și verificate 10 persoane, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 38 de ani  din Nepal și Bangladesh.

Ca urmare a verificărilor efectuate nu au fost constatate încălcări ale legislației în domeniu. Toate persoanele au intrat legal în România și au drept de ședere pe teritoriul țării noastre. Atât reprezentanților societăților comerciale cât și străinilor le-au fost reamintite prevederile O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.De asemenea, în cadrul activităților desfășurate, au mai fost legitimați cinci cetățeni străini, trei din Moldova și doi din China. Întrucât cetățenii chinezi nu aveau asupra lor documentele de identitate, aceștia au fost conduși, pentru verificări, la sediul Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani. În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că aceștia au drept de ședere valabil pe teritoriul României, precizează sursa citată,

Conform art.108, alin. 2 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, ”Titularul permisului de şedere are obligaţia de a avea în permanenţă asupra sa documentul, de a nu-l înstrăina şi de a-l prezenta organelor autorităţilor competente ori de câte ori i se solicită aceasta.”

Astfel, pentru neîndeplinirea condiției mai sus menționate, cei doi cetățeni chinezi au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 200 lei.

 

Eroină la 18 ani! O elevă i-a oprit sângerarea cu mâinile goale elevului din Botoșani înjunghiat în autobuz

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *