Un risc major de accidente a apărut pe una dintre cele mai circulate străzi din Botoşani, după ce mai multe guri de canal foarte adânci au fost lăsate în urma unui constructor care a asfaltat tronsonul respectiv. Este vorba de strada Sucevei, de la intersecţia cu strada Pacea către Hudum.
Strada respectivă a fost asfaltată recent în baza unui contract dintre Secţia Drumuri Naţionale Botoşani şi societatea comercială Autotehnorom SRL Suceava. Constructorul a turnat stratul de asfalt, însă nu a avut obligaţia, prin contract, să ridice la aceeaşi cotă gurile de canal care preiau apa pluvială.
În acest condiţii, pe partea dreaptă a străzii, dinspre Pacea spre Hudum, au apărut gropi adânci de peste 20 de centimetri, care îi pot pune pe şoferi în situaţia de a produce accidente.
Primarul Cosmin Andrei susţine că municpalitatea va trebui să intervină pentru a remedia situaţia, însă va face acest lucru atunci când firma Conrec, care întreţine străzile din Botoşani va avea capacitatea tehnică să intervină.
„Le vom face noi, cu bani din bugetul local. Nu sunt cheltuieli foarte mari. Avem doar o problemă cu capacitatea firmei cu care avem contract, pentru că i-am dat foarte multe comenzi”, a spus Cosmin Andrei.