Botoșănenii racordați la sistemul centralizat de încălzire vor plăti un preț de 577 lei pe gigacalorie inclusiv în luna octombrie, susține conducerea societății Modern Calor. Directorul Bogdan Varasciuc a declarat, pentru Botosaninews.ro, că se așteaptă o creștere a prețului la căldură pentru noncasnici întrucât prețul plafonat de 150 de lei este sub prețul pieței. Pentru clienții casnici, prețul va fi însă mai mic.
„Prețul este stabilit inclusiv pentru luna octombrie 2023, urmând ca până la sfârșitul lunii să vină o nouă decizie de preț ANRE. În acest moment, prețul este 577 lei pe gigacalorie, din care 265 de lei este subvenția și 312 lei pețul plătit de populație. Prețul a rămas neschimbat, subvenția s-a diminuat, a fost o reducere de preț în luna iulie. Din noiembrie vom avea cel mai probabil un nou preț dual”, susține directorul Modern Calor, Bogdan Varasciuc.
Potrivit acestuia, nivelul maxim de consum pentru o garsonieră, de exemplu, în lunile foarte friguroase este undeva până într-o gigacalorie. Astfel, se estimează un preț de 300 lei pe lună pentru o garsonieră, 450 lei pe lună pentru un apartament cu două camere.
„Sunt calcule estimative, cel mai mult contează cum va fi vremea”, spune Varasciuc.
Cat este prețul mc de gaz în acest moment pe bursa? Anul trecut au fost maxime,dar anul acesta sunt prețuri decente.anul trecut tona de îngrășăminte chimice era peste 6000 lei,anul acesta sub 3000 lei tona. Scumpiți băieți căldura,fiți lacomi.as fi curios să văd și gradul de încasare la modern calor.