Un bunic de 70 de ani este cercetat de polițiști după ce a fost prins la volan băut. La data de 30 septembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani –Compartimentul Rutier au oprit pentru control, pe drumul național D.N. 29 A, în comuna Hudești, un autoturism condus de un bărbat, de 70 de ani, din municipiul Botoșani.
”Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.