Tribunalul Botoşani a dispus, miercuri, deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă, cu intrarea în faliment a Întreprinderii Individuale Tazlaoanu Ioan din localitatea Hăneşti. Măsura a fost luată la solicitarea Fondului de Garantare a Creditului Rural-IFN SA, care a deschis procedura în calitate de creditor.
Pe site-ul Ministerului de Finanţe, Tazlaoanu Ioan I.I. figurează ca fiind înfiinţată în 2004, însă ultima declaraţie fiscală depusă este din 2015.
Solutia pe scurt:
Admite cererea formulată de creditorul Fondul de Garantare a Creditului Rural-IFN SA, în contradictoriu cu debitorul Tazlaoanu Ioan Întreprindere Individuală. În temeiul art. 72 alin. 6 teza a II-a rap. la art. 38 alin. 2 lit. a) din Legea 85/2014, Dispune deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă, cu intrarea în faliment a debitorului Tazlaoanu Ioan Întreprindere Individuală. În temeiul art. 73 rap. la art. 45 lit. d) teza I din Legea 85/2014, Desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe LEXRO INSOLV SPRL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din lege, cu un onorariu provizoriu de 2.500 lei. Pune în vedere debitorului ca în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute la art. 67 alin. (1) din lege.
Ridică dreptul de administrare al debitorului. În temeiul art. 86 alin.1 din Legea 85/2014, dispune notificarea băncilor la care are deschise conturi debitoarea, în sensul de a nu dispune de sume fără un ordin al lichidatorului judiciar, sub sancţiunea amenzii judiciare prevăzută la art. 86 alin. 2 teza finală şi atragerii răspunderii pentru prejudiciul creat. Lichidatorul judiciar va comunica de urgenţă băncilor instituirea acestei interdicţii. În temeiul art. 147 din Legea 85/2014, Dispune ca lichidatorul judiciar să notifice deschiderea procedurii simplificate de faliment: debitorului, creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor potrivit art. 74 şi Oficiului Registrului Comerţului. Notificarea ca fi publicată, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.
Fixează termenul-limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului la data de 13.11.2023. Fixează termenul pentru verificarea creanţelor, de întocmire şi de publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe la 23.11.2023. Contestaţiile la tabelul preliminar trebuie depuse la tribunal în termen de 7 zile de la publicarea în B.P.I. Sub sancţiunea anulării, contestaţia va fi însoţită de dovada, în original, a achitării taxei judiciare de timbru de 200 lei, precum şi de toate înscrisurile pe care partea înţelege să se folosească în dovedirea susţinerilor sale, cu arătarea oricăror altor probe care se solicită, cu excepţia celor care nu se află în posesia părţii sau care nu sunt cunoscute la momentul formulării contestaţiei. Partea care formulează contestaţia este obligată să trimită, cu confirmare de primire, câte un exemplar al contestaţiei şi al documentelor ce o însoţesc lichidatorului judiciar, creditorului a cărui creanţă o contestă (dacă este cazul), precum şi administratorului special, sub sancţiunea amenzii prevăzute de art. 187 alin. 1 pct. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Întâmpinarea se depune în termen de 10 zile de la comunicarea contestaţiei şi a documentelor care o însoţesc. Partea care formulează întâmpinarea este obligată, sub sancţiunea decăderii de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, să comunice un exemplar al întâmpinării, cu confirmare de primire, contestatorului, lichidatorului judiciar şi administratorului special, după caz. Fixează termenul pentru definitivarea tabelului creanţelor la 19.12.2023. În cazul în care s-au formulat contestaţii împotriva tabelului preliminar, părţile (contestatorul, intimatul, lichidatorului judiciar şi administratorul special) sunt obligate să depună la dosar, până la termenul de definitivare a tabelului creanţelor, dovada îndeplinirii obligaţiilor de trimitere, cu confirmare de primire, a contestaţiilor şi întâmpinărilor, către părţile adverse. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 28.11.2023, la sediul pe care administratorul judiciar îl va comunica din timp creditorilor şi convoacă creditorii debitoarei, şedinţă care va avea în mod obligatoriu pe ordinea de zi atât confirmarea/desemnarea lichidatorului judiciar, cât şi stabilirea onorariului acestuia, conform art. 57 alin. 2 teza finală din Legea 85/2014. În temeiul art. 76 din Legea 85/2014, se dispune comunicarea sentinţei de deschidere către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie îşi are sediul debitorul şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. În temeiul art. 39 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar la o bancă din România din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Atrage atenţia debitorului că, potrivit art. 82 alin. 1 din Legea 85/2006, are obligaţia de a pune la dispoziţia lichidatorului judiciar şi a creditorului deţinând cel puţin 20 % din valoarea totală a creanţelor cuprinse în tabelul definitiv de creanţe toate informaţiile şi documentele apreciate ca necesare cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi lista cuprinzând plăţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurile patrimoniale făcute în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, sub sancţiunea amendării persoanelor responsabile de nepredare. În temeiul art. 151 din Legea 85/2014, Dispune inventarierea şi sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Fixează termenul pentru continuarea procedurii la data de 17.01.2024. Executorie. Cu apel în 7 zile de la comunicare, care va fi depus la Tribunalul Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 27.09.2023.
Document: Hotărâre intermediară 95/2023 27.09.2023
Antreprenorul din Botoşani care a ajuns la afaceri de 53 milioane de euro