Unul dintre cei mai apreciați jurnaliști din Botoșani s-a stins din viață după o îndelungă suferință. Este vorba despre Radu Doruleț, care a trecut la cele veșnice la vârsta de 53 de ani.
Radu lucrat peste 15 ani în principalele instituții media din Botoșani, iar ulterior a fost consilier în Ministerul Afacerilor Interne, dar și consilier parlamentar.
Din păcate, a fost diagnosticat în urmă cu câțiva ani cu o boală rară, cu care a luptat până în ultima secundă, dar, în noaptea de luni spre marți, s-a stins în locuința sa.
Cei care au lucrat cu el știu că era un profesionist, un om integru, dar și o persoană caldă, deschisă, care întotdeauna avea un sfat bun.
Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus la Biserica Sf. Ilie unde cei care l-au cunoscut îi pot aduce un ultim omagiu.
Dumnezeu să-l odihnească!