Potrivit inspectorului general al Inspectoratului Scolar Judetean, Ada Macovei, institutia pe care o conduce a avut cistig de cauza in procesul intentat de Elena Filipescu, fost inspector in invatamintul prescolar, care solicita transferul pe un post la Colegiul National „Mihai Eminescu”. Decizia a fost data de Tribunalul Botosani, cu drept de recurs.
„Ne vom sustine in continuare cauza, pentru ca trebuie sa demonstram in primul rind doamnei dar si tuturor celorlalti care ne urmaresc faptul ca in Inspectoratul Scolar si mobilitatea personalului didactic, si toate actiunile pe care le intreprindem sunt curate si nu trebuie sa nu afecteze in niciun fel imaginea institutiei„, a spus Ada Macovei.
Elena Filipescu a dat in judecata Inspectoratul Scolar la inceputul acestui an motivat de faptul că nu ar fi obţinut un transfer de la Şcoala de Arte şi Meserii Botoşani la Colegiul Naţional Mihai Eminescu pe un post de psiholog şcolar. Ea si-a exprimat nemulţumirea prin faptul că, ar fi obţinut un punctaj maxim la pretransfer nu însă şi pentru specializarea în post, ea fiind momentan profesor itinerant de sprijin. Pe lîngă plîngerea înaintată instanţei de judecată, ea a făcut o sesizare şi la Consiliul Naţional pentru Discriminare