Activitatea medicală în Ambulatoriului de specialitate a Spitalului municipal Dorohoi a început pe 18 septembrie, când a avut loc și inaugurarea clădirii modernizate. Proiectul de reabilitare in valoare de 17 milioane lei s-a realizat în parteneriat cu Primaria Dorohoi.
Potrivit managerului Spitalului municipal Dorohoi, Valerian Andrieș, acest proiect finalizat se adauga celor realizate integral in ultimii 3 ani, respectiv clădire nouă casa scarii chirurgie; construire lift exterior Sectia Interne a Spitalului Municipal Dorohoi și reabilitare centrala termica (instalatie noua gaz si cazane noi).
”Le multumesc tuturor colegilor din spital pentru efortul depus si fac apel la toti cetatenii sa se adreseze cu incredere corpului medical din spitalul nostru care este foarte bine pregatit si beneficiaza de aparatura medicala moderna”, a declarat managerul spitalului, Valerian Andrieș.
Ambulatoriul Spitalului Municipal Dorohoi a fost modernizat cu aproape 11 milioane lei, printr-un contract cu finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Practic, a fost extinsă, reabilitată și modernizată clădirea ambulatoriului, dotat și echipat corespunzător și totodată s-a făcut și amenajarea exterioară a acestuia.
Antreprenorul din Botoşani care a ajuns la afaceri de 53 milioane de euro
Tragedie! Un botoșănean a murit după ce s-a înecat cu mâncare