Un tânăr de 22 de ani, din județul Botoșani, a fost prins cu armă în mașină de polițiștii de frontieră. Botoșăneanul era într-o mașină Audi, înmatriculată în Austria, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în Punctul de Trecere a Frontierei
Petea, județul Satu Mare.
„În urma efectuării unui control asupra mijlocului de transport, într-un compartiment din portbagajul autoturismului au fost descoperite un pistol marca RETAY MOD 92 calibru 9 mm, pentru care persoana în cauză nu deținea permis de port armă, precum 63 de cartușe cu capsă nepercutată, Pistolul face parte din categoria armelor neletale, fiind destinat producerii zgomotului”, precizează reprezentanții Poliției de Frontieră.
Polițiștii de frontieră au sesizat Serviciul Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase al IPJ Satu Mare, iar bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Botoșăneanul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de
nerespectare a regimului armelor și munițiilor și tentativă la contrabandă calificată.