FOTO Un polițist din Botoșani a ajutat un șofer care a rămas cu mașina în mijlocul unei intersecții. Șoferul a trimis Inspectoratului de Poliție o scrisoare de mulțumire

Există și cazuri când speri, ca în trafic, să-ți apară poliția în cale. Așa a fost și situația unui conducător auto care luase un cui în roată și a rămas cu mașina în mijlocul unei intersecții. Cristian, care era de serviciu pe raza comunei Copălău, l-a observat și a decis să îl ajute.

 Șoferul nu avea nici roată de rezervă sau kit de reparație, iar în zonă nu era nici o vulcanizare deschisă, fiind duminică.

”Colegul nostru s-a deplasat la o vulcanizare dintr-o localitate apropiată și l-a ajutat pe șofer să rezolve problema și să ajungă la destinație. Gestul de normalitate nu a trecut nesemnalat”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

A doua zi, conducătorul auto a trimis o scrisoare de mulțumire la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, din care redăm esențialul:

”… Precizez că domnul polițist ne-a sprijinit și ne-a fost alături până am rezolvat situația și am reușit să ne continuă drumul. Ne-a impresionat cu empatia de care a dat dovadă.Vă felicităm pentru că aveți în echipa dvs.un profesioniost, un OM de valoare!” 

Cristian a mai ajutat, luna trecută, un bătrân, cu probleme cardiace, să schimbe roata mașinii. Astfel de oameni fac cinste uniformei! Felicitări, Cristian!

Mesaj de condoleanţe! “Ne rugăm pentru sufletul tatălui tău”

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *