Accident de circulaţie grav, miercuri, la intrarea în localitatea Vlădeni. Un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Hârlău, care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra volanului şi s-a izbit cu autoturismul direct într-un copac de pe marginea drumului.
Ioan Stănescu a fost scos de pompieri din maşina, în comă, şi a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Mavromati. Medicii au încercat să îl stabilizeze, iar în cursul după-amiezii l-au transportat cu ambulanţa la Aeroportul Suceava, de unde a fost dus la un spital din Bucureşti.
„Conducătorul autoturismului Audi se deplasa pe DE 58, pe direcţia Botoşani-Suceava, şi într-o curbă la dreapta a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi s-a izbit violent de un copac aflat pe partea stângă a sensului de mers. Accidentul s-a produs în condiţiile unui asfalt umed, pe fondul neadaptării vitezei şi probabil viteză excesivă„, a declarat subinspectorul Poliţiei Rutiere, Ionuţ Apostol.
Tânărul face parte din clanul Stănescu de la Hârlău. De altfel, membrii familiei au ajuns în cursul zilei la spital, unde au şi produs un scandal.
Fiecare nebun are copacul lui!