Magdalena Mihai este unul dintre tinerii voluntari care s-a alăturat misiunii Ajungem MARI în urmă cu câteva luni, convinsă fiind că vrea şi poate să le fie de ajutor tinerilor instituţionalizaţi să descopere lumea şi să devină independenţi. Are numai 17 ani, dar pare că ştie despre lume şi despre ea însăşi mai multe decât ştiu mulţi dintre adulţi.
„Voluntariatul – puterea şi răbdarea care vin la pachet – mi se pare cel mai mare dar primit de la Dumnezeu, acela de a aduce un strop de fericire copiilor instituţionalizaţi, prin înţelegere şi iubire. Mi-am dorit de când eram mică să fiu voluntară, iar acum, deşi a trecut foarte puţin timp de când sunt aici, simt cum mi se schimbă viaţa: încep să văd altfel lumea, să mă mulţumesc cu ce am, să îl ajut pe cel fără pic de încredere de sine. În viaţă sunt urcuşuri şi coborâşuri, dar cel mai important este să nu ne pierdem speranţa şi optimismul”, spune tânăra.
Magdalena a înţeles repede care sunt necesităţile copiilor şi tinerilor la care merge în fiecare săptămână.
„Cea mai mare nevoie a unui copil este sfatul unui prieten mai mare, care să îl ajute să prindă încredere în propriile forţe. În aceste luni am învăţat de la ei că indiferent de loviturile pe care le primim de la viaţă e important ca noi să reacţionăm cu iubire. Chiar m-a impresionat o fată de 16 ani care mi-a povestit că se pregăteşte şi abia aşteaptă nunta fiicei mamei ei. Deşi ea a fost abandonată a acţionat mai bine decât o persoană matură, fără să poarte pică şi entuziasmată de oportunităţile de a fi alături de rudele sale”; spune fata.
Voluntara din Botoşani este convinsă că voluntariatul îi deschide numeroase perspective şi o ajută să adune experienţe, să lege prietenii, să cunoască o mulţime de personalităţi şi poveşti diferite de viaţă. A aflat deja că lucrurile nu merg mereu aşa cum şi-ar dori, dar că important este să meargă mai departe, cu bucurie şi încredere.
„A fost foarte greu să accept ideea că nu pot mulţumi pe toată lumea din prima, că ei câteodată nu înţeleg efortul şi timpul pe care îl depui, dar mi-am dat seama şi că este doar o chestiune de moment şi nu trebuie să abandonez”, spune fata.