Tânărul care în cursul dimineţii de luni a urcat la volan într-o avansată stare de ebrietate şi conducea agresiv prin municipiul Botoşani se numeşte Florin Ghiduş, are 23 de ani şi este din Mihălăşeni. El a primit, luni dimineaţă, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Solutia pe scurt: Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani formulată în dosarul nr. 4476/P/2023. Respinge cererea formulată de inculpatul GHIDUŞ FLORIN, prin apărător, de luare a măsurii controlului judiciar. În temeiul art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e Cod procedură penală şi art. 226 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului GHIDUŞ FLORIN, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, faptă prev. şi ped. de art. 337 din Codul penal, pe o durată de 30 de zile, respectiv de la data de 11.09.2023, până la data de 10.10.2023, inclusiv. În temeiul art. 230 din Codul de procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au efectuat, duminică dimineaţă, semnalul regulamentar de oprire unui autoturism al cărui şofer conducea agresiv, plecând de pe loc cu turarea excesivă a motorului și patinarea roților motoare.
Întrucât acesta nu s-a conformat, polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului cu autospeciala de poliție, având în funcțiune semnalele luminoase și acustice, pe o distanță de câtiva kilometri, până la ieșirea din localitatea Răchiți, când autoturismul se îndrepta înspre extravilanul localității, moment în care polițiștii au executat cinci focuri de avertisment, în plan vertical și înspre pneuri. În urma utilizării armamentului nu au rezultate victime sau pagube materiale.
Ulterior, şoferul a oprit autoturismul, fiind stabilită identitatea acestuia în persoana tânărului de 23 de ani, din comuna Mihălășeni. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de peste 4.000 de lei, pentru conducere agresivă, neoprire la semnal și conducere pe sensul opus de mers.El a fost reţinut imediat după faptă, iar luni a fost arestat preventiv fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge.