VIDEO Un tânăr din Botoșani, mort de beat la volan, a încercat să-i mituiască pe polițiști ca să scape basma curată

Un tânăr din Botoșani, mort de beat la volan, a încercat să-i mituiască pe polițiști ca să scape basma curată. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, la data de 3 septembrie a.c., ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către polițiști din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza localității Joldești, comuna Vorona, județul Botoșani, au depistat și oprit un conducător auto pentru faptul că depășise viteza de deplasare pentru acel sector de drum, respectiv a fost surprins circulând cu viteza de 110 km/h.

Alcoolemie de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat

În urma testării cu aparatul etilotest, acestuia i s-a stabilit o alcoolemie de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În aceste împrejurări, conducătorul auto, în vârstă de 24 de ani, le-a promis celor doi polițiști suma de 100 de euro cu titlu de mită, apoi a dublat suma în scopul de a-i determina pe cei doi polițiști să nu întocmească dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În timp ce era condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, conducătorul auto le-a oferit acestora suma de 500 de euro pentru a nu dispune măsurile legale pentru abaterile constatate.

Agenții de poliție au înregistrat momentul oferirii sumei de bani cu aparatura tip bodycam și au refuzat categoric propunerea conducătorului auto. Ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Botoșani au procedat la constatarea infracțiunii flagrante cercetările fiind continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită”, precizează sursa citată.

Trist! Alexandrina a murit. De la o simplă răceală, tânăra ajunsese la un diagnostic care i-a curmat viața

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *