Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Nissan, care figura în bazele de date ca fiind furat din Austria.
În data de 1 septembrie 2023, în jurul orei 15.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut- I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 59 de ani, care conducea un autoturism marca Nissan, an fabricație 2018, înmatriculat în Germania.
”Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Austria, la sfârșitul anului 2022. În urma verificărilor specifice efectuate s-a stabilit că modul de operare folosit a fost fraudă la o firmă de închirieri auto din Austria, autoturismul în cauză fiind transportat, înmatriculat în Germania și, ulterior, raportat furat”, transmite printr-un comunicat ITPF Iași.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 75.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.
Avertizare meteo de ultimă oră! Județul Botoșani, sub Cod galben