Premii obţinute de elevii de la Palatul Copiilor la concursuri naţionale de informatică

premii Palat copiiPalatul Copiilor este cu certitudine o instituţie eficientă de instruire din învăţământul preuniversitar botoşănean, se precizează într-un comunicat de presă al instituţiei. Profesionalizarea multora dintre copiii noştri începe la vârste fragede si de fiecare dată când ajung la liceu sau universitate îşi surprind profesorii de specialitate cu nivelul de pregătire. Cu siguranţa, nivelul ridicat de pregătire a multor tineri se datorează numărului mare de concursuri  la care participă, acestea fiind adevărate “motoare” ale dezvoltării lor profesionale.

Echipa  reprezentativă a judeţului în domeniul Fizică Aplicată- Automatizari a  participat, începând cu săptămâna trecută, la un “maraton”competiţional debutând cu Concursul Naţional de Ştiinţă şi Inginerie „INVENTICA” – Suceava şi Concursul Naţional “Electronica azi”-Constanţa. În aceasta săptămâna urmează Concursul Naţional de Creaţie Tehnică “Electron XXI” si Concursul Interjudeţean tehnico-ştiinţific INVĂŢĂM SĂ INVENTĂM.

 Concursul Naţional de Ştiinţă şi Inginerie „INVENTICA”- Iulus Mall Suceava,  a fost organizat de instituţii de învăţământ si Societatea Ştiinţifică Cygnus – Centrul UNESCO, unde preşedintele juriului a fost Alexandru Mironov. Concursul a avut două secţiuni, gimnaziu si liceu, miza fiind foarte mare, deoarece primul loc la liceu urmând să participe la  Concursul Internaţional de Ştiinţă şi Inginerie Intel ISEF din S.U.A. 

Cercul de Fizica Aplicata-Automatizări din cadrul Palatului Copiilor a participat cu 3 lucrări: 

Proiectul Micro-calculator, elevul Horbuli Mihnea –gimnaziu. O lucrare foarte interesantă prin faptul că programând in C++ un circuit integrat -microcontroler, a reuşit să realizeze un microcalculator cu monitor, tastatură şi sunet. A fost implementat şi un joc”Prinde Pixelul” creat  tot de elev pentru a pune în evidentă performantele grafice şi perifericele lucrării. Această lucrare a fost foarte apreciată ocupând LOCUL I la categoria Gimnaziu

Proiectul Securizarea Locuinţei elevul Voiniciuc Constantin- liceu. Progarmând in C++ un circuit microcontroler s-a reuşit realizarea unui sistem inteligent de supraveghere si automatizarea locuinţei. Sistemul are un ecran,  scanează casa pentru a monitorizează uşi si geamuri, activarea sistemului se face prin bariera laser. In cazul unui intrus, sistemul apelează telefonic proprietarul. Când sistemul nu este activ, acesta poate fi folosit pentru automatizarea locuinţei prin  comenzi vocale (aprins luminile,  deschis draperiile, etc.). A fost construită şi o machetă pentru a simula avantajele sistemului. Aceasta lucrare a obţinut LOCUL II la categoria Liceu, fiind apreciată nu numai de juriu ci  si de vizitatori, primind oferte de comercializare din partea unei firme de profil dar si de persoane particulare. Aşa ca vom încerca ca acest proiect sa-l facem într-o mica producţie de serie pentru autofinanţarea cercului. 

Proiectul Sumatorul Contorizat -Ovidiu Iuret- Liceu. Tot un Microcontroler programat ce poate face contorizări multiple, foarte util firmelor pentru contorizarea energiei, apei, încasărilor, plaţilor dar si comenzi date la distanta aparatelor contorizate. Proiectul a obţinut menţiune la categoria liceu, dar locul I la Concursul Electronica Azi – Constanta. 

Concursul ce a urmat “Electronica Azi”Constanţa  a fost foarte bine organizat, departajarea făcându-se cu mare rigurozitate. Concursul a avut mai multe secţiuni : PRACTIC, TEORIE, PROIECTARE, DEMONSTARTIE PRACTICA

Cu toate ca echipa nu a fost completa datorita suprapunerii peste examenul de capacitate sau obţinut rezultate foarte bune: 

BOTEZ SERBAN -gimnaziu

LOCUL II TEORIE,

MENŢIUNE PROIECTARE 

VOINICIUC CONSTANTIN- liceu

 LOCUL I PRACTIC,

LOCUL I PROIECTARE,

LOCUL II TEORIE

LOCUL II CLASAMENT GENERAL.

LOCUL I DEMONSTRAŢIE PRACTICĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *