Schimbare majoră pentru elevi în următorul an școlar. Ministrul de Interne a făcut anunțul. Cătălin Predoiu, Ministrul de Interne, a declarat că va fi analizată posibilitatea testării antidrog a elevilor de către personalul medical, în școli.
„Testarea se va face, însă, dacă aceștia manifestă comportament caracteristic consumului de droguri și doar cu acordul părinților”, a mai precizat ministrul.
Acesta a declarat că este vorba despre ”analiza posibilității testării antidrog a elevilor de către personal medical calificat ce deservește unitatea de învățământ, în situația în care manifestă vizibil comportament caracteristic consumului de droguri, cu acordul părinților”.
Totodată, ministrul a anunțat și măsuri de prevenire a consumul de droguri în școli. Acesta susține că a stabilit o întâlnire cu ministerele Educației, Sănătății, Dezvoltări, Familiei, Muncii şi cu Departamentul pentru românii de pretutindeni.
”Mecanismul va viza în special lupta împotriva drogurilor, violenței şi bulling-ului în şcoli. Ca element de noutate, intenționăm să constituim grupuri de acțiune la nivelul fiecărei unități de învățământ, formate din reprezentanți ai Ministerului de Interne, ai unității de învățământ, precum şi asociații de părinti şi elevi”, a spus el, potrivit g4media.ro.
Sursa.antena3.ro
Accident grav produs de o tânără de 22 de ani din Botoşani. Fata a părăsit victima şi a fugit