O tânără de 22 de ani, din județul Botoșani, a fost rănită după ce s-a răsturnat cu motocicleta. Accidentul a avut loc sâmbătă, când Alice, din comuna Hlipiceni, conducea motocicleta pe traseul amenajat pentru circulaţia A.T.V. de pe malul râului Moldova, din oraşul Gura Humorului.
La un moment dat, tânăra a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, răsturnându-se pe partea carosabilă. În urma impactului, aceasta a fost rănită și a fost transportată la Camera de Gardă Spitalului Orăşenesc Gura Humorului. A primit îngrijiri medicale, dar nu a rămas internată.
Testată cu aparatul etilotest, aceasta nu era sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.