Botoşăneanul Bogdan Ota, ajuns pe locul II, în finala concursului „Norvegienii au talent”, a fost invitat, duminică seară, pentru prima dată într-o emisiune la un post românesc de televiziune. Fiul medicului botoşănean, Alexandru Ota, a povestit în emisiunea „Sinteza zilei” de la Antena3, traseul său în ţara care l-a adoptat după ce în România a încercat să-şi facă o carieră în muzică fără să reuşească.
Tânărul, absolvent al Liceului de Artă „Ştefan Luchian” din Botoşani şi al Conservatorului din Iaşi, şi-a amintit chiar şi de o întâmplare mai puţin fericită, cînd a dorit să se transfere la Universitatea de Muzică din Bucureşti, însă a fost blocat de profesorii ieşeni care i-au dat nota 1 pentru a repeta anul universitar astfel încât să nu poată părăsi instituţia ieşeană.
Fiind o emisiune aniversară, datorită celor 6 ani pe care postul de televiziune i-a împlinit duminică, în studio s-au aflat vedetele postului printre care şi botoşăneanca Irina Pietraru, fiica fostului director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Botoşani, Dana Pietraru. Irina a fost colega de şcoală, în clasele I-II, cu româno-norvegianul Bogdan Ota, ocazie pentru cei doi de- a se reîntâlni. Fosta lui colegă şi-a amintit în emisiune o întâmplare petrecută când cei doi erau în clasa a II-a şi doreau să facă un spectacol de muzică şi poezie la Teatrul Mihai Eminescu.