Membrii Consiliului de Administraţie de la societatea Nova Apaserv Botoşani vor primi indemnizații mai mari. Potrivit unui proiect de Hotărâre de Consiliul Județean, indemnizația fixă brută a membrilor Consiliului de Administrație ar urma să crească de la 1.710 lei/lunar la 2.070 lei/lunar.
Propunerea a fost formulată de Comitetul de nominalizare și remunerare din cadrul Consiliului de Administrație al societății Nova Apaserv S.A. Botoșani întrunit în ședință de lucru din data de 31.07.2023.
”Propunerea este susținută de necesitatea aplicării unei abordări echilibrate, corelate cu implicarea și participarea administratorilor la ședințele Consiliului de Administrație, ședințele comitetelor sale, alte întruniri de lucru desfășurate la nivelul Direcțiilor Executive/ Economice/Operaționale/Comerciale din cadrul unității și ca o contribuție directă, eficientă și competentă la dezvoltarea societății, atât din punctul de vedere al întreprinderii, cât și al guvernanței corporative din cadrul societății. (…) Nivelul remunerației este propus de comitetul de remunerare al consiliului de administrație sau al consiliului de supraveghere al întreprinderii publice, avizat de AMEPIP şi aprobat de adunarea generală a acționarilor, luând în considerare criteriile de referință din sectorul privat, precum şi complexitatea operațiunilor desfășurate de întreprinderea publică”, se precizează în Raportul de specialitate.
Consilierii județeni vor acorda un mandat special reprezentantului Judeţului Botoşani în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor societății Nova Apaserv.
Din Consiliul de Administrație de la Nova Apaserv fac parte Andronachi Viorica, Gabriel Atudoroae, Ionel Dimitrovici-,Dumitru Pascariuc și Ioan Comarița. Aceștia au mandat până la data de 3 noiembrie 2025.