Locuitorii de pe strada Hatman Arbore vor avea condiții de trai îmbunătățite. Tronsonul de aproximativ 900 ml va intra în reabilitare și modernizare, informează printr-un comunicat Primăria Botoșani..
Lucrările sunt atribuite constructorului societatea Adelida Cont SRL iar valoarea contractului este de aproape 2 milioane de lei. Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Vor fi executate lucrări de amenajare trotuare și accese proprietăți, realizarea de colectoare pluviale, covor asfaltic atât pe tronsonul de pământ cât și pe cel deja asfaltat, cu un grad ridicat de degradare.
„Termenul pe care constructorul îl are la dispoziție pentru finalizarea acestei lucrări este de 4 luni. Așa cum am spus, îmi doresc un oraș a cărui periferie să arate la fel ca în centru”, a precizat primarul Cosmin Andrei. Implementarea proiectului va duce la creșterea confortului și siguranței cetățenilor și îmbunătățirea mediului înconjurator.