Sute de elevi din județul Botoșani s-au înscris la examenul de bacalaureat din sesiunea de toamnă. Potrivit inspectorului școlar general Bogdan Suruciuc, un număr de 669 de elevi au fost înscriși și sunt așteptați la examen. Pentru prima dată în învățământul românesc, lucrările acestora vor fi corectate la un click distanță.
Acesta este primul examen național la care evaluarea este digitalizată, lucrările elevilor urmând a fi scanate la finalul timpului de lucru și exportate într-o bază de date națională, la Ministerul Educației.
„Într-o lume tot mai digitalizată, examenul de Bacalaureat din toamnă aduce o schimbare importantă în procesul de evaluare. Lucrările tuturor elevilor botoșăneni care s-au înscris la sesiunea august – septembrie a examenului de bacalaureat, vor fi corectate la un click distanță de profesori aleși în mod aleatoriu. Examenul începe mâine, 16 august 2023, la Botoșani fiind înscriși 669 de elevi care vor fi pionierii acestui pas uriaș pe care îl parcurge sistemul educațional românesc”, a precizat Bogdan Suruciuc.