A murit doctorul ieșean Dana Popescu, la o lună după decesul soţului dr. Eugen Popescu, directorul adjunct al DSP. Aceasta era medic primar medicina de familie şi medic specialist diabet şi boli de nutrititie, dar şi secretar al Societăţii Naţionale de Medicină Familiei (SNMF). Anunțul cumplit a fost făcut de fiul celor doi soți.
„Viața e un carusel de trăiri, întâmplări, situații dar singurul lucru ce rămâne mereu constant este iubirea mamei. Indiferent cât greșim, ce facem sau spunem mama va fi mereu lângă noi să ne ocrotească și să ne iubească.
Astăzi s-a întâlnit cu tata și din infinit vor veghea asupra tuturor oamenilor pe care i-au iubit și de care au avut grijă.
Nimic nu ne pregătește pentru ruptura brutală ce se produce în momentul în care cei dragi pleacă de lângă noi dar tot ceea ce putem face este să ne amintim întotdeauna cu drag de clipele frumoase petrecute alături de ei și să ne bucurăm de tot ceea ce am învățat.
Mama a fost un medic desăvârșit care a luat Jurământul lui Hipocrate foarte în serios “În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul și bunăstarea bolnavilor”. Implicarea ei în orice activitate nu a cunoscut limite. Energia debordantă atât de molipsitoare a stat la baza multor inițiative benefice ale lumii medicale.
Așa a fost mama, mereu în folosul oamenilor din jurul ei până în ultima clipă și pentru asta mă închin și îi mulțumesc.
E nevoie să prețuim fiecare moment și să ne aducem mereu aminte de noi, pentru că totul este trecător iar noi nu putem decât să privim mereu lumina.
Te iubesc mama și promit că voi duce mai departe tot ceea ce m-ai învățat”, este precizat in postarea fiului celor doi.
juramatul lui HIPOCRATE … e o poveste , toti te jefuiesc chiar de esti asigurat si ai platit o viata !