Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul Rutier, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani au desfășurat, pe 9 august, activități pentru prevenirea infracțiunilor comise cu violență și pentru prevenirea accidentelor rutiere, prin depistarea și extragerea din trafic a conducătorilor auto care care conduc sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 87 de persoane, iar în cadrul filtrelor instituite pe principalele artere rutiere, au fost controlate 68 de autovehicule, fiind efectuate 35 de testări cu aparatul etilotest, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 11.000 de lei. Dintre acestea, 12 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 6 sancțiuni au fost aplicate pentru nepurtarea centurii de siguranță.
Totodată, au fost aduse în atenția participanților la trafic, noile modificări legislative, privind pedeapsa prevăzută de lege, în cazul comiterii unui accident de circulație de către o persoană care nu deține permis de conducere sau este sub influența alcoolului sau a drogurilor și care are ca urmare moartea victimei. Cei care comit astfel de accidente rutiere vor fi condamnați la închisoare cu executare, transmite sursa citată.