O botoșăneancă a fost tâlhărită de un tânăr în plină stradă, miercuri dimineață. Incidentul s-a petrecut pe strada 1 Decembrie din municipiul Dorohoi.
O femeie se deplasa pe strada respectivă și se îndrepta spre serviciu. La un moment dat, în zona Grădinii de Vară, a fost lovită de un tânăr cu hanoracul tras pe cap.
„Bărbatul a smuls poșeta femeii, a trântit-o jos, cu poșeta el ar fi vrut să treacă prin parc, la acea oră matinală erau în parc doi bătrâni, el s-a speriat de oamenii din parc și s-a făcut nevăzut printre blocuri cu poșeta femeii”, ne-a spus un martor.
La scurt timp, tânărul a fost prins de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dorohoi.