Un botoșănean a fost reținut după ce și-a lovit un vecin. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 32 de ani, din comuna Avrămeni, bănuit de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
”Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, în noapte se 4 spre 5 august, în timp ce se afla în curtea unui consătean, împreună cu alt bărbat, l-ar fi lovit pe acesta din urmă în zona capului, provocându-i leziuni fizice, care au necesitat îngrijiri medicale”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe.