Patru persoane strâng bani într-o găleată, în America, în numele unei asociații umanitare din Botoșani. Este vorba despre patru persoane de origine română, care și-au inscriptionat logo-ul asociației „Salvează o inimă” din Botoșani și srâng bani în numele acesteia pentru un caz umanitar. În realitate, toți banii donați ajung în buzunarele lor pentru că nu este o campanie a asociației din Botoșani, ci o modalitate a escrocilor de a face bani ușor, apelând la mila publicului.
„Astăzi am primit un mesaj din partea directorului canalului de televiziune 14 News din statul Indiana, SUA, în care mi-a relatat că patru persoane strâng fonduri folosind logo-ul Asociației „Salvează o inimă” pe tricouri, șepci și pe o pancartă în mână, îndemnând localnicii să doneze sau, mai nou, strângând fonduri cu ajutorul unei găleți. Din păcate, după cum am înțeles din reportaj, acestea sunt persoane de origine română. Poliția este pe urmele lor, iar investigațiile canalului de televiziune 14 News vor continua, conform discuțiilor pe care le-am avut cu reporterul de investigație și cu directorul canalului”, a precizat președintele asociației Salvează o inimă, Vlad Plăcintă.
Potrivit acestuia, singurele modalități de a face donații pentru cazurile individuale sunt specificate pe platforma de donații online: https://salveazaoinima.ro.
„Nu avem campanii de strângere de fonduri prin intermediul persoanelor de pe stradă cu mape sau pancarte și nici urne prin spații comerciale. Persoanele acreditate de noi pentru strângeri de fonduri sunt doar membrii echipei și familiile copiilor sau persoanelor adulte greu încercate. Cazurile medicale sunt atent verificate, iar comunicarea o păstrăm și cu clinicile medicale la nivel național sau internațional”, mai spune Vlad Plăcintă.