Preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac, a reiterat în cadrul unei conferinţe de presă necesitatea comasării spitalelor din judeţul Botoşani. Acesta a declarat că se confirmă faptul că spitalele din judeţul Botoşani, clasificate într-o categorie inferioară, nu vor avea fonduri suficiente şi că vor întâmpina probleme din acest punct de vedere.
„Se confirmă exact ceea ce am spus de la început că vom avea greutăţi în ceea ce priveşte finanţarea unor spitale clasificate la categorie inferioară şi pentru a nu ajunge în situaţia asta ar fi trebuit, şi trebuie şi acum, să ne comasăm. Am mai spus că această comasare nu reprezintă dorinţa nimănui de aici de la Botoşani, nicidecum a mea, dar atâta vreme cât domnul ministru a zis că <daca va comasati va dau mai multi bani decit daca stati asa rasfirati> decizia s-a luat la Bucureşti şi nu putem face altceva decât să ne conformăm. Până în prezent nu ne-am conformat şi am înregistrat deja o penalizare de 2% pentru faptul că Spitalul Judeţean a primit categoria III de clasificare, dar provizoriu„, a precizat Ţâbuleasc.
Acesta a dat drept exemplu Spitalul de Psihiatrie şi Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie care, spune el, nu vor primi prin noul contract sume care să acopere nici măcar fondul de salarii. Preşedintele CJ aşteaptă datele oficiale vizavi de bugetele pe care le vor primi spitalele din subordine de la 1 iulie, după care se va pune în discuţie din nou o eventuală comasare a spitalelor.