Încă un proiect cu fonduri europene, aflat în derulare la nivelul municipiului Botoşani, riscă să primească finanţare cu întârziere, din cauza deciziei Comisiei Europene de a sista plăţile, pe o perioadă de două luni, pe proiectele de pe Axa 2, din cadrul Programului Operational Regional-Imbunatatirea infrastructurii regionale si locale de transport. Este vorba de proiectul privind reabilitarea şoselei de centură din municipiul Botoşani. Primarul Cătălin Flutur spune însă că municipalitatea dispune de bani în momentul de faţă pentru decontarea lucrărilor şi că afectate vor fi acele proiecte care încep abia acujm să se deruleze. Edilul municipiului susţine că decizia de sistare a plăţilor de către Comisia Europeană a acestor proiecte se datorează opoziţiei.
„Din punctul meu de vedere, nu mai este o lipsă clară de responsabilitate în gestionare unor proiecte. Sunt foarte multe semnale că în mod intenţionat s-a procedat în unele judeţe aşa pentru a bloca proiectele care sunt în momentul de faţă în ţară şi pentru a vedea cetăţenii că nu se întâmplă lucruri extraordinare în România. Şi vine un domn din opoziţie care spune: las că o fac eu. Cât mă costă şi şi blocăm toată ţara. Există pericolul ca acest fenomen să se întâmple şi pe alte axe, numai de dragul de a spune că PDL nu face ceva bun în România. Dar aici este şi o subminare a intereselor statului„, a precizat Flutur.
Primarul spune că vor fi făcute anchete în acest sens în toate judeţele care derulează astfel de proiecte pe Axa 2, implicit la Botoşani.
„Noi aşteptăm şi noi, pentru că toaste proiectele care sunt în derulare vor fi verificate de reprezentanţi ai UE, ai ministerului. Nu avem niciun fel de problemă să se facă verificări„, a adăugat Flutur.
Acesta susţine că lucrările de modernizare a şoselei de centură se vor derula în continuare, pentru că această întrerupere a plăţilor nu va fi de durată.