Primăria municipiului Botoșani ia un credit de 95 milioane lei pentru asfaltarea străzilor cuprinse în Cvartalul 3, dar și pentru cofinanțarea unor proiecte europene.
Potrivit primarului municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, licitația pentru străzile din Cvartalul 3, respectiv 1 Mai, Mușat Vodă, Libertății, Poporului, Pălmași, Spătar Milescu, Cașin, Eroilor, Moara de Foc, Havuzului, este în desfășurare.
”Lucrările la Cvartalul 1 sunt realizate peste 50% iar la cvartalul 2, în perimetrul străzilor Calea Națională, Petru Rareș și I C Brătianu, avem declarat câștigător. Cvartalul 3 este în analiză la Departamentul de achiziții. Cvartalul 3 va fi o zonă care va fi asfaltată cu bani din contractarea unui credit la care lucrăm și vom semna contractul în urma desfășurării unei licitații cu clauze subsecvente în urma aprobării acestui credit. Avem proiect tehnic pentru această zonă iar licitația este în desfășurare. După desemnarea câștigătorului, semnăm contractul odată cu aprobarea creditului”, a precizat primarul Cosmin Andrei.
Investiția la Cvartalul 3 se ridică la 9,6 milioane lei.