În noaptea de 28 înspre 29 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Biroului pentru Imigrări și jandarmi au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea faptelor cu violență, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Judetean.
Astfel, polițiștii au acționat în zona Centrului Vechi, Parcul Tineretului, cartier Grivița, Calea Națională și Bulevardul Mihai Eminescu, prilej cu care au fost legitimate 139 de persoane, 3 dintre acestea fiind conduse la sediul poliției și au fost controlate 80 de autovehicule.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 7.000 de lei și au fost constatate 3 infracțiuni de lovire sau alte violențe.
Dintre sancțiuni, 10 au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, transmite IPJ.