Botoșăneanul care și-a agresat sexual nepoata a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, în baza unui mandat emis de Judecătoria Botoșani. El se numește Constantin Murariu are 71 de ani și este din localitatea Vlădeni. Bărbatul a ajuns după gratii pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală.
Totul a ieșit la iveală după ce tatăl minorei a sunat la Poliție și a făcut plângere împotriva bărbatului de 71 de ani din Vlădeni.
Fata a fost preluată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de agresiune sexuală, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.
”Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, în vara anului 2021, ar fi agresat sexual o minoră, în timp ce se afla la domiciliul comun cu aceasta”, susține purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.
Solutia pe scurt:
Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani formulată în dosarul nr. 3547/P/2023. În temeiul art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e) Cod procedură penală şi art. 226 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului MURARIU CONSTANTIN cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 219 alin. 1 și alin. 2 lit. (b) și lit. (c) din Codul Penal, pe o perioadă de 30 zile, de la data de 27.07.2023 şi până la data de 25.08.2023, inclusiv. Executorie. În temeiul art. 230 din Codul de procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului. Onorariul apărătorului din oficiu, Ţimpău Marius, în sumă de 680 lei, se va achita către Baroul Botoșani din fondurile Ministerului Justiției. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi procuror. Pronunţată în camera de consiliu azi, 27.07.2023, ora 13:15.