Un scandal cât casa a avut loc marți în Centrul Istoric din municipiul Botoșani. Nu mai puțin de 11 persoane s-au certat ca la ușa cortului, în zona fostului cinematograf „Luceafărul”.
„În jurul orelor 12:30, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Ordine și Liniște Publică și Pază Bunuri, care executau serviciul de menținere a ordinii și liniștii publice în Centrul Istoric al municipiului, s-au autosesizat cu privire la un grup de 11 persoane care provocau scandal în parcarea amenajată în zona fostului cinematograf ,,Lucefărul”, creând un climat de nesiguranță trecătorilor”, precizează reprezentanții Poliției Locale.
Polițiștii locali au intervenit și au aplanat conflictul izbucnit între două familii. Totodată aceștia au amendat trei persoane. Este vorba despre două femei, D.S. – în vârstă de 56 ani, F.R. – 60 ani și un bărbat, F.B. – în vârstă de 61 ani. Cele 3 persoane au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare de 200 lei de fiecare, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și pentru provocare și participare la scandal.
O pizzerie din zona centrală a Botoșaniului, amendată de polițiștii locali. Vezi motivul!