La Dobrinăuţi-Hapăi, un cătun al satului Lunca din comuna botoşăneană Vârfu Câmpului, într-o poieniţă retrasă stă, martoră tăcută a ultimelor trei veacuri, o biserică neobişnuit de mică. Îmbrăcată în bârne de lemn, scundă, cu un acoperiş protector, asemeni unei pălării cu boruri largi, lăcaşul pare să fi fost construit într-o lume a miniaturalului.
Printre copacii bătrâni din poieniţa de la Hapăi, bisericuţa abia se zăreşte. Pe măsură ce te apropii, începi să-i distingi contururile. Pereţii din bârne nu-s mai înalţi decât un stat de om, pe uşă abia dacă poţi intra aplecat uşor de spate, iar ferestrele – cât palma – par să privească direct spre cer. Numai oleacă de te laşi furat de visare, ai senzaţia că ai intrat într-un basm şi că de undeva, de pe tărâmuri neştiute, un voinic a adus în braţe bisericuţa, aşezând-o, cu duioşie, în mijlocul acelei întinderi, scrie Ziarullumina.ro.
Străbat, alături de părintele Gicu Ceahlău, poieniţa împânzită de copaci bătrâni, ca să ajungem la această căsuţă a lui Dumnezeu. „Cândva, bisericuţa avea un cadru de lemn dedesubt, ca să poată fi transportată mai uşor. Aşa a şi fost mutată prima dată, cu un car de lemn tras de 16 boi“, povesteşte părintele Ceahlău.
În legătură cu data exactă a construcţiei micuţei biserici de lemn, în zona Dobrinăuţi circulă mai multe legende. Una spune că bisericuţa ar data încă de pe vremea lui Ştefan cel Mare. Alta, că aceasta ar fi fost ridicată undeva, în lunca Siretului, pe la 1700, pe locul unui vechi cimitir ostăşesc.
„De-acolo ar fi fost mutată, la 1794, pe locul numit Rediu, undeva între Călineşti şi Puhari, într-un cătun cu câteva case de clăcaşi, paznici pe islazul boieresc. Aici a fost devastată de hoţi în mod repetat şi, de aceea, în 1810 a fost mutată la noi, în Hapăi. Mutarea s-a făcut în plină iarnă, bisericuţa fiind adusă pe opt sănii trase de boi“, povesteşte parohul.
Stilul arhitectural
Bisericuţa din cătunul Hapăi are formă de navă şi a fost ridicată din bârne de stejar, încheiate la colţuri în coadă de rândunică şi aşezate pe tălpi de stejar. Din cauza deselor mutări, bisericuţa stă cu tălpile aşezate doar pe câteva pietre, fără a avea o temelie solidă. Iniţial, acoperişul era de şindrilă, ulterior aceasta fiind înlocuită cu tablă zincată. „În 1971, când s-a reparat şi au dat jos tabla, au descoperit că şindrila era de 8-10 centimetri grosime“, explică pr. Ceahlău. Tot în 1971, exteriorul a fost blănit cu scândură, pentru o mai bună protecţie a interiorului. Pe acoperiş se păstrează crucile originale ale lăcaşului.
În această biserică s-au rugat sătenii de la Hapăi, până pe la începutul anilor 1900, când în Lunca s-a ridicat o biserică nouă, de zid. „De când sunt eu aici, am făcut Sfânta Liturghie în bisericuţă cred că de vreo opt ori“, spune pr. Ceahlău. În jurul micului lăcaş a existat, odinioară, cimitirul vechi al satului.
„Zona aceasta a resimţit din plin războiul, iar oamenii s-au aflat într-o teamă continuă, au suferit pierderi. Mulţi au murit la război. Probabil că din acest motiv nu au reuşit niciodată să facă o biserică nouă, în acest cătun“, spune pr. Gicu Ceahlău.
Interiorul, modest, păstrează doar catapeteasma originală şi aceasta destul de deteriorată. Sfânta Masă este făcută dintr-un trunchi de copac.
Biserica a stat, la început, sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ulterior primind un nou hram, cel al Sfântului Ierarh Nicolae.
Bisericuţa trebuie inclusă în circuitul turistic al Botoşanilor
Deşi prezintă o deosebită valoare istorică şi arhitecturală, bisericuţa de la Hapăi nu pare să aibă un viitor prea promiţător. Înscrisă de autorităţile botoşănene pe lista monumentelor istorice, aceasta necesită o restaurare după toate canoanele legislaţiei monumentelor. Însă, din păcate, doar cu puterile parohiei, acest lucru nu este posibil. „Am auzit, de-a lungul anilor, multe promisiuni referitoare la bisericuţă, dar care nu s-au concretizat. Ştiţi ce mi-aş fi dorit eu din toată inima, legat de bisericuţa asta? Aş fi vrut să o ridic cu un metru, să aşez sub ea două grinzi groase, de stejar, şi să pun bisericuţa, din nou, pe roţi de lemn, aşa cum a fost la început“, spune cu amărăciune părintele paroh, conştient că acest lucru, cel puţin în viitorul apropiat, va fi imposibil de realizat.
Însă autorităţile în drept ar trebui să mişte lucrurile, iar acest lăcaş, cel mai mic din România, să fie inclus în circuitul turistic din această parte de ţară.
Cătunul Dobrinăuţi, atestat la sfârşitul secolului al XIV-lea
Cătunul Dobrinăuţi-Hapăi este parte componentă a satului Lunca din comuna Vârfu Câmpului, judeţul Botoşani. Dobrinăuţii sunt pomeniţi pentru prima dată în documente la 30 martie 1392 indirect. Fiind moşie domnească, proprietarii s-au tot succedat de-a lungul timpului. După 1775, satul a ajuns în stăpânirea boierilor fanarioţi. Din anul 1790, concomitent cu numele de Dobrinăuţi, satul a căpătat şi denumirea de Haptii, respectiv Dobrinăuţi-Haptii. Potrivit documentelor, la 1820, satul aparţinea stolnicului Chescu, având 114 locuitori birnici, 16 văduve sărace, şase pădurari, şase slujitori bisericeşti, dintre care patru erau preoţi. În 1892, satul a primit denumirea de Haptilunca, iar din 1924 – Hapti, cu derivatul Hapăi.
Foto: Ionut Haidau
