Curtea de Apel Suceava l-a condamnat pe Valeriu Ionuț Daniliuc la patru ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. De asemenea, în același dosar este condamnat și Cristian Vasilică Balan la doi ani și 10 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Termenul de supraveghere stabilit este de trei ani și șase luni.
Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei municipiului Botoșani ori în cadrul Primăriei orașului Bucecea, pe o perioadă de 90 de zile. Acesta nu a făcut apel împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Suceava.
Celor doi inculpați li se aplică și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a comunica cu victima și de a se apropia de locuința acesteia pe o durată de doi ani.
Cei doi inculpați sunt obligați să-i plătească victimei, în solidar, suma de 154,46 lei (daune materiale) și suma de 17.000 de lei (daune morale).
Decizia este definitivă.
Vă amintim că, la data de 28 decembrie 2022, un sucevean de 43 de ani și-a dorit momente de neuitat în compania a doi bărbați din Botoșani. Acesta a discutat cu cei doi indivizi și i-a invitat la locuința sa pentru a-și transforma fanteziile în realitate, scrie stireasucevei.ro.
Victima s-ar fi dus la gară după botoșăneni și pe urmă au trecut toți trei pragul unui apartament din cartierul Burdujeni. După ce suceveanul și botoșănenii și-au făcut de cap între ei, organizatorul partidei nu a vrut să-și plătească musafirii pentru ”deranj”. În aceste circumstanțe a izbucnit un scandal, iar botoșănenii i-au luat din casă tot ce au apucat. Prejudiciul creat ar ajunge la circa 8.000 de lei.
După toată această năzbâtie, suceveanul a pus mâna pe telefon și a sunat la 112. Acesta le-a spus polițiștilor că ar fi fost bătut, sechestrat, violat și tâlhărit. Din informațiile noastre, suceveanul în cauză ar fi căsătorit cu o femeie.
La data de 2 ianuarie 2023, polițiștii suceveni au efectuat trei percheziții pe raza județului Botoșani, mai exact la locuințele inculpaților din comuna Corni și orașul Bucecea.
La data de 3 ianuarie 2023, cei doi botoșăneni au fost arestați preventiv.