Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Botoșani se confruntă în continuare cu o lipsă acută de medici. Deși în serviciul de urgență se prezintă zilnic aproximativ 170 de pacienți, UPU are în prezent doar 14 medici, în condițiile în care ar trebui să aibă 26.
„La capitolul asistenți, mă mândresc așa că serviciul de urgență și-a atins un nivel nu maximal, dar suntem acolo unde trebuie. La capitolul medici stăm destul de prost aș spune eu, pentru că nu am reușit să aducem cadre medicale superioare. Și acum ce să spun, specialitatea aceasta este o specialitate foarte grea, urmezi cinci ani de rezidențiat ca și pregătire, după care urmeză un examen de specialitate, după care urmezi un examen rezident, după care urmezi un examen de primariat, e greu de absolvit”, a declarat, pentru Tele M, șefa UPU Botoșani, Ramona Guraliuc.
Potrivit acesteia, multe dintre cadrele medicale au patologii diverse, iar tinerii nu se înghesuie să lucreze la UPU. Pe lângă faptul că este o specialitate foarte grea, care presupune foarte multe examene și este greu de absolvit, mulți dintre cei care reușesc să ajungă medici UPU preferă să rămână în centrele universitate ori merg să lucreze în orașe în care se află partenerii de viață.
„La momentul acesta, din 26 de cadre medicale superioare, avem angajate doar 14, din care 10 avem si in linie de gărzi. Avem cadre medicale care au patologii diverse, care sunt vechi, ca să spun așa, în sistem și ne este câteodată destul de greu ca să acoperim cele trei linii de gardă”, a mai precizat, pentru sursa citată, Guraliuc.
Șefa UPU SMURD speră însă ca în acest an să mai vină medici de urgență la Botoșani, mai ales că serviciul are în prezent dotări suplimentare și permite un act medical de înaltă calitate.