Dacă vă numărați printre persoanele eligibile, așa cum sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), cardul va fi livrat către dumneavoastră de către angajații Poștei Române.
Pentru cei care nu au primit încă aceste carduri, din cauză că nu erau eligibili dar, între timp, se încadrează în prevederile legale, autorităţile vin cu un set de informaţii şi precizări.
Trebuie să depuneţi vreo cerere pentru a primi cardul?
Nu. Dacă vă numărați printre persoanele eligibile, așa cum sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), cardul va fi livrat către dumneavoastră de către angajații Poștei Române, fără să fie nevoie să demarați dumneavoastră vreo procedură în acest sens. În cazul în care îndepliniți criteriile pentru a fi printre beneficiarii eligibili, dar până la finalul perioadei în care se alocă una dintre tranşe nu veți intra în posesia cardului, vă rugăm să vă adresați celui mai apropiat oficiu poștal, de unde veți primi îndrumări.
Ce trebuie să faceţi dacă, deși inițial nu vă număraţi printre persoanele eligibile, deveniţi în următoarele luni?
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite față de listele anterioare. Pentru beneficiarii nou introduși în program vor fi eliberate noi suporturi electronice.
De asemenea, verificarea condițiilor de venit pentru beneficiarii incluși în categoriile a)-d), se face exclusiv de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Vouchere sociale 2023. Beneficiază de vouchere pentru alimente și mese calde:
- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;
familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;
familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;
persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Vouchere sociale 2023. Când intră pe card a patra tranşă de bani
Vouchere sociale 2023. Ajutorul social este acordat în șase tranșe egale, a câte 250 de lei fiecare. În luna august va intra a patra tranșă de bani pentru anul 2023, după ce cea de-a treia tranșă a fost virată în luna iunie. Până în prezent, cardurile pentru alimente au fost încărcate cu trei tranșe, ceea ce înseamnă că românii care beneficiază de voucherele sociale 2023 mai au de încasat 750 de lei în alte trei tranșe, până la sfârșitul anului 2023.
De voucherele sociale beneficiază pensionarii sistemului public de pensii, cei aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special ale căror venituri nete lunare sunt: mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023. De asemenea, copiii și adulții încadrați în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023, sunt şi ei incluşi în programul „Sprijin pentru România„.
De asemenea, primesc tichete sociale și familiile cu cel puțin doi copii în întreținere, precum şi familiile monoparentale, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023, dar şi familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, potrivit RomaniaTV