Un accident rutier cu trei victime a avut loc luni, într-o localitate din județul Botoșani. Printre victime se află un bebeluș de trei săptămâni. Accidentul s-a produs în comuna Corni.
Conducătorul unui autoturism, un bărbat de 31 de ani, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat in impact cu gardul unei locuințe. Acesta a fost testat de polițiști și nu era sub influența băuturilor alcoolice.
„La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de descarcerare și una de stingere, dar și două ambulanțe SAJ. Aceștia au constatat că toate cele trei persoane erau ieșite din mașini, fiind preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornei de la bateria autoturismului”, precizează ISU Botoșani.
În accident a fost rănit și o persoană de 33 de ani. Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz.