596 de aspiranți la posturile din învățământul botoșănea participă, pe 12 iulie, la concursul de titularizare.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, sunt 96 de posturi pe perioadă nedeterminată și 338 pe perioadă determinată- posturi complete.
Inspectorul general al IȘJ Botoșani, Bogdan Suruciuc, își dorește ca dascălii care intră în sistem să fie profesioniști.
”Îmi doresc ca, colectivul de cadre didactice care va intra în sistemul de învățământ botoșănean să fie unul performant, acum, când culegem roadele anilor de pandemie trecuți, dar care i-au afectat pe acești viitori colegi. Și ține cred că mai mult de conștiința fiecăruia de a fi un bun profesionist. Ne-am cerut drepturi salariale, dar trebuie să și oferim, să fim conștienți. În decursul anului am fost și am făcut vizite în nenumărate unități de învățământ, nu cu scopul de a merge în control, am mers pentru a discuta cu colegii din unitățile de învățământ și a vedea care sunt problemele și a conștientiza că noi trebuie să fim acolo, în mijlocul elevilor, și să facem educație fără a ne gândi la ziua de salariu. Cu toții avem nevoie de acești bani și pentru asta muncim și pentru asta ne trezim în fiecare diminineață, dar dincolo de acestea rămân în urmă generațții pe care noi le formăm. Dacă noi nu suntem conștienți de ceea ce facem zi de zi și nu ne dăm tot interesul pentru a crea aceste generații de valoare, speranțele noastre pentru viitor sunt cam sumbre. Am toată încrederea în corpul profesoral al județului Botoșani, pentru că nu de puține ori a dat doadă de seriozitate și implicare”, a declarat Bogdan Suruciuc.
Concursul de titularizare are loc pe 12 iulie, la Botoșani fiind stabilite patru centre de examen, respectiv Școala Gimnazială nr.10, Școala Gimnazială ”Grigore Antipa”, Colegiul Național ”A.T.Laurian” și Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Botoșani.