Un tânăr din Botoșani a fost depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive. La data de 4 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Marchian, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr, de 22 de ani, din aceeași localitate.
”Întrucât tânărul avea un comportament suspect, a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța Canabis. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice în vederea determinării substanțelor psihoactive din sânge”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.