Cristina, fiica botoșăneanului de 56 de ani, aflat în stare gravă, face un apel disperat pentru a-și salva tatăl. Acesta are nevoie urgent de sânge, iar Cristina îi roagă pe cei care pot să doneze să nu rămână nepăsători. Marcel Zgîmbău, de 56 de ani, suferă de leucemie acută promielocitară. Este nevoie de bărbați cu vârsta până în 45 de ani, care au mai donat sânge sau trombocite în ultimele șase luni.
„Vă rog din suflet nu rămâneți nepăsători! Un strop de sânge ii poate salva viața tatălui meu! Căutăm donatori de TROMBOCITE, însă este mare nevoie și de sânge!!!! Cine dorește și poate să îl ajute pe tata să se facă bine( Zgîmbău Marcel-diagnosticat cu leucemie acută promielocitară) poate dona sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Iași, Str. Nicolaie Bălcescu, Nr.21, de luni până vineri, între 07:30 și 13:30 sau Centrul de Tranfuzie Sanguină Suceava, Bulevardul 1 Mai, Nr.11. Vă mulțumim! Pentru detalii-0755428504!”, este anunțul publicat de aceasta pe rețelele de socializare.
Și nepoata acestuia îi roagă pe cei care pot să ajute să o facă, donând sânge pentru unchiul său, despre spune că este un altruist, tânăr și plin de viață.
„Deși nu e ușor (nici să accepți diagnosticul de leucemie acută promielocitară, nici să duci tratamentul ce urmează), el este hotărât să lupte și să se bucure alături de soție, copii și prințesa Sofia, nepoțica sa! Însă, aici intervin și oamenii cu suflet, tineri și dornici să facă un bine…adevărați îngeri pe pământ! A dona sânge, nu numai că e un gest de salvare a unei vieți, dar e și un beneficiu pentru organismul donatorului”, spune aceasta.