Mai mulți botoșăneni au fost amendați de polițiștii locali după ce, din comoditate sau grabă, au aruncat gunoiul menajer pe spațiile verzi, la coșurile stradale ori pe lângă containerele special amenajate. Nu mai puțin de șase persoane au fost amendate din cauza acestei iresponsabilități.
„Acțiunile au fost desfășurate în str. Primăverii, str. Vârnav, str. Prieteniei și str. Octav Onicescu. Astfel, în data de 27.06.2023, în jurul orei 6.20, pe str. Vârnav nr. 15, a fost surprins numitul B.D., care a aruncat în coșul stradal un sac cu deșeuri menajere. Având în vedere cele constatate a fost dispusă sancționarea contravenținală cu amendă în cuantm de 400 lei potrivit prevederilor H.C.L. nr. 130/2020. Aceeași măsură a fost dispusă și în data de 03.07.2023, în jurul orei 6.40, pe str. Octav Onicescu nr. 10, când a fost surprins numitul S.M., care a aruncat în coșul stradal un sac cu deșeuri menajere”, precizează Poliția Locală.
În ciuda sancțiunilor aplicate, cetățenii municipiului ignoră prevederile legale, abandonând în continuare deșeuri menajere pe domeniul public, creând un aspect insalubru orașului. Polițiștii locali atrag atenția că în conformitate cu prevederile art. 76 din H.C.L. nr. 130/2020, abandonarea sau depozitarea deșeurilor menajere pe spațiile verzi, în locurile publice și în alte locuri decât cele special amenajate constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 400 lei la 1500 lei pentru persoanele fizice, și de la 500 lei la 2500 lei pentru persoanele juridice.