Primarul comunei Mihălăşeni, Loredan Buraga a participat vineri la recepţia lucrărilor finalizate în cadrul proiectului „Construcţie podeţe în satele comunei Mihălăşeni”.
La inaugurarea acestor lucrări importante pentru comunitate aparticipat şi consilierul judeţean, Cristian Achiţei. Proiectul în valoare de 2.100.000 lei a constat în construirea a nu mai puţin de 154 de podeţe în satele comunei Mihălăşeni.
Investiţia este benefică pentru locuitorii localităţilor comunei, în contextul în care respectivele lucrări sunt o bază pentru asfaltarea în continuare a drumurilor săteşti pe care s-au efectuat lucrările şi reduc substanţial riscul inundaţiilor.
„Comuna Mihălăşeni trece acum printr-o perioadă importantă de înnoiri. Am adus prin proiectele realizate din fonduri europene şi guvernamentale nu mai puţin de 5 milioane de EURO numai în anul acesta. Drumuri, alimentare cu apă, cămin cultural, bază sportivă, iată – aceste podeţe extrem de importante. Pentru locuitorii comunei Mihălăşeni schimbările sunt foarte mari. Acum 10 ani aproape nici nu se putea intra în comună cu maşina, iar acum avem asfalt şi apă de la robinet”, a declarat primarul comunei Mihălăşeni, Loredan Buraga.
La rîndul lui, Cristian Achiţei a subliniat importanţa implicării administraţiei locale în găsirea de soluţii la problemele comunităţii. „Exemplul comunei Mihălăşeni este edificator în ceea ce înseamnă implicarea administraţiei în găsirea de soluţii şi mai ales de bani pentru realizarea obiectivelor de investiţii necesare locuitorilor acesteia. În calitate de consilier judeţean, împreună cu colegii mei, suntem mereu în căutarea de soluţii şi sprijinim activ administraţiile locale pentru realizarea proiectelor lor şi totodată realizăm o strategie coerentă de dezvoltare a tuturor zonelor din judeţ. Fondurile europene, cele guvernamentale, sunt oprtunităţi pe care o administraţie trebuie să le fructifice în folosul cetăţenilor săi. Investiţia pe care o recepţionăm acum este realizată din fonduri guvernamentale, câştigate printr-un proiect ambiţios”