Președintele Casei de Pensii, Daniel Baciu, a vorbit, vineri seară, în exclusivitate, la România TV, despre când va fi gata noua lege a pensiilor, dar și cui îi va fi tăiată indemnizația. Mai mult, Șeful Casei de Pensii a dezvăluit care sunt principiile în funcție de care vor fi eșalonate pensiile speciale.
Cine sunt românii cărora le vor fi tăiate pensiile. Daniel Baciu a declarat că în aceste momente, evaluarea dosarelor de pensii, un pas premergător în procesul de recalculare a acestor indemnizații, a depășit pragul de 80% și că până la 1 septembrie numărul total al dosarelor evaluate de experții Casei de Pensii va depăși pragul de 90%.
„Suntem pe ultima sută de metri. Am depășit deja 80% din numărul total de dosare pe care trebuie să le finalizăm. Colegii mei, în teritoriu, lucrează la foc continuu, practic, până la 1 septembrie mai sunt două luni și ceva până când trebuie să finalizăm acest proces de evaluare a acestor dosare de pensii prin care, practic, acest proces este un proces premergător recalculării care se va face în baza noii legi a pensiilor care vizează sistemul public de pensie.
Se lucrează într-un ritm mai mare deoarece la sfârșit au fost lăsate dosarele cele mai grele, cele mai complexe și eu sunt optimist că colegii mei vor reuși până la 1 septembrie să finalizeze o mare parte din dosare, deci sperăm ca peste 90% din numărul total de dosare să fie finalizat”, a declarat Daniel Baciu, în exclusivitate, la România TV.
Întrebat când va fi gata noua lege a pensiilor, șeful Casei de Pensii a răspuns: ”Se așteaptă în momentul de față acel raport al Băncii Mondiale pentru că ei ne oferă niște previziuni cu privire la, atât la numărul de salariați, cât și la numărul de pensionari pe perioada următoare, drept pentru care noi ar trebui să ținem cont de acest raport. Pot să vă spun că aceste discuții au fost mult mai dese și ai aplicate, ceea ce denotă că sunt pe final și noi în momentul în care avem acest raport trebuie să facem niște ajustări la draftul pe care deja îl avem și pe care specialiștii de la Ministerul Muncii și ai Casei de Pensii, l-au elaborat. Avem chiar mai multe variante ale acestui draft privind sistemul public de pensii și în această vară presimt că va fi o vară fierbinte, vom face pași foarte importanți privind elaborarea și acestui act normativ care vizează sistemul public de pensii (…) Nu pot să vă precizez eu o dată pentru că noua lege a pensiilor trebuie să intre pe parcursul legislativ pe care îl știm cu toții, trebuie să meargă în Parlament, în Comisiile de Specialitate, după aceea trebuie să meargă la vot în plen. Noi trebuie să dăm datele și să oferim această bază pentru lege, care va suferi eventualele modificări și amendamente în Parlament.”
Cât despre pensiile speciale, Daniel Baciu a subliniat că după ce va fi adoptată noua lege a pensiilor, acestea vor fi eșalonate în funcție de vârsta de pensionare, de vechimea în specialitate, dar și de baza de calcul. ”Există deja o lege adoptată la Senat, ea trebuie amendată, iar săptămâna viitoare acestea vor fi aduse în Parlament, la Camera Deputaților, care este cameră decizională și sunt convins că se va reuși acest lucru și acest act normativ, care vizează pensiile speciale este cuprins în PNRR și sunt convins că acest lucru se va întâmpla în această sesiune parlamentară și vreau să vă spun că această reformă a pensiilor speciale este imperativă și trebuie să se întâmple. Suntem conștienți de acest lucru cu toții pentru că toată lumea știe care sunt acele probleme care au apărut de-a lungul timpului, cu acele inechități, dar nu se poate face abrupt și vor fi niște eșalonări foarte clar prevăzute în lege atât cu vârsta de pensionare care trebuie să ajungă la același nivel în sistemul public, atât a vechimii în specialitate, cât și a bazei de calcul. Deci procesul acesta se va face într-un ritm destul de lent pentru a nu impacta direct aceste categorii profesionale și până la urmă vom ajunge la final să aibă același principii ca legea din sistemul public de pensii”, a mai spus șeful Casei de Pensii, potrivit RomaniaTV