Botoșănenii sunt invitați să participe și în acest an la manifestările dedicate sărbătoririi Zilei Drapelului Național. Evenimentul, organizat de Instituția Prefectului, în colaborare cu Garnizoana Militară, va avea loc pe 26 iunie, în Piața Tricolorului, de la ora 11:00 și va cuprinde un ceremonial militar și religios.
Manifestările vor debuta cu trecerea în revistă a detașamentului de onoare, după care va fi intonat Imnul Național al României. Șase militari vor aduce drapelul la catargul de arborare. În cadrul acestui moment solemn, preotul Garnizoanei va oficia un serviciu religios.
Drapelul va fi salutat de către oficialii ce vor lua parte la ceremonie, după care simbolul național va fi ridicat pe catarg pe acordurile Imnului de Stat. Evenimentul se va încheia cu defilarea detașamentului de onoare.
Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr.96 din 20 mai 1998.