Avalanşă de cereri pentru titularizare în învăţământ

67 de cadre didactice au depus cereri de titularizare la nivelul instituţiilor de învăţământPeste 12o de dascăli s-au înscris până acum pentru concursul naţional unic de titularizare în învăţământ. Asta în condiţiile în care înscrierile pentru titularizare pe un post în învăţământ au început de doar câteva zile. Concursul pentru ocuparea posturilor libere titularizabile va avea loc în data de 11 iulie iar înscrierile se pot face până la data de 24 iunie la Colegiul A.T. Laurian.  Anul acesta sunt puse la dispooziţia cadrelor didactice numai puţin de 180 de locuri titularizabile pentru patru ani.

În perioada în care se efecuiază înscrieri pentru examenul de titularizare, se vor depune şi cererile în vederea detaşării şi obţinerii continuităţii pentru postul ocupat. Rezultatele finale ale concursului de titularizare vor fi făcute publice pe 18 iulie. Pentru a ocupa un post ca titulari, candidaţii trebuie să obţină la examen minimum 7. De asemenea, posturile scoase la concurs în vederea ocupării lor prin suplinire pot fi repartizate candidaţilor care promovează cu minimum 5.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *