Un tânăr a furat rucsacul cu laptopul unui director din Botoșani, însă nu a apucat să se bucure de captură. Imediat după comiterea faptei, directorul respectiv, care se află la conducerea unui hipermarket din municipiul Botoșani, a sesizat Poliția, iar oamenii legii au constatat că autorul furtului nu e la prima faptă de acest tip.
În aceste condiții, polițiștii au obținut mandat de percheziție și pe 14 iunie au verificat locuința tânărului. Totodată, autorul faptei a fost reținut de polițiști. A doua zi, pe 15 iunie, botoșăneanul a fost prezentat în fața magistraților Judecătoriei Botoșani cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii au respins propunerea de arestare preventivă, însă au dispus ca autorul furtului să fie plasat pentru 30 de zile în arest la domiciliu.
Tânărul a primit și interdicția de a comunica direct sau indirect cu managerul hipermarket-ului, dar și cu martorii.
Solutia pe scurt:
În baza art. 227 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 223 alin. (2) teza a II-a din Codul de procedură penală şi la art. 202 din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondată, propunerea de arestare preventivă, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, în dosarul de urmărire penală nr. 2473/P/2023, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Petrea Antonio-Ştefan. Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de către inculpat, prin apărător din oficiu, de luare a măsurii preventive a controlului judiciar. În baza art. 227 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 219, art. 221 şi art. 222 din Codul de procedură penală, dispune faţă de inculpatul PETREA ANTONIO-ȘTEFAN, cercetat pentru săvârșirea a două infracțiuni furt calificat, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 228 alin.(1), art.229, alin.1, lit.d), din Codul Penal, respectiv de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) din Codul penal, toate cu aplicarea art.38, alin.(1), din Codul penal, luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, prevăzută de dispoziţiile art. 202 alin. 4 lit. d) din Codul de procedură penală, pe o perioadă de 30 de zile, începând de la data de 15.06.2023, până la data de 14.07.2023, inclusiv.