Caz incredibil înregistrat în municipiul Botoşani. Tone de gunoaie, strânse de-a lungul anilor, au fost găsite în curtea unui bărbat care locuieşte pe Calea Naţională la numărul 141. Vineri dimineaţă, polițiștii locali au intrat în curtea botoşăneanului de 66 de ani pentru ridicarea deşeurilor.
„La adresa amintită, în decurs de câțiva ani au fost adunate şi depozitate necorespunzător, deșeuri din plastic, hârtie, metal şi alte obiecte casnice, pe o
suprafață de aproximativ 400 metri pătraţi”, susţine Poliţia Locală
Poliţiştii locali susţin că gunoaiele au devenit un adevărat focar de infecție, dar şi un adăpost pentru șobolani, șoareci, gândaci şi alte vietăți.
În plus, în anotimpul călduros în zona respectivă, se putea simți un miros greu și insuportabil, creând un disconfort cetățenilor din imediata apropiere și a trecătorilor.
Gunoaiele au fost ridicate cu sprijinul operatorilor din serviciul de salubrizare al Urban Serv SA.