Un fost primar din județul Botoșani este acuzat de săvârșirea infracțiunii de delapidare, acesta fiind trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni. Este vorba de fostul primar PNL al comunei Știubieni, Sebastian Ionel Merticariu, la locuința căruia polițiștii au făcut în 2021 percheziții.
Dosarul a ajuns pe masa magistraților de la Judecătoria Săveni, primul termen al procesului fiind programat pentru luni, 12 iunie. Judecătorii din Săveni au amânat cauza, dând un nou termen pentru luna septembrie.
Percheziții la locuința primarului în aprilie 2021
Polițiștii botoșăneni au efectuat, în aprilie 2021, mai multe percheziții domiciliare, pe raza comunei Știubieni, într-un dosar de delapidare. Una din locuințele răscolite de polițiști a aparținut fostului primar, Sebastian Merticariu, Oamenii legii au încearcat să identifice mai multe bunuri care nu se regăsesc în inventarul Primăriei Știubieni, respectiv un utilaj de deszăpezire, piese de mobilier, profile PVC etc., potrivit anchetatorilor.
”Politistii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus in executare cinci mandate de percheziție domiciliară, pe raza comunei Știubieni, la locații aparținând sau care erau folosite de către persoana bănuită de comiterea infracțiunii de delapidare. În urma activităților desfăsurate la locațiile vizate au fost identificate bunuri mobile care interesează cauza, fiind ridicate in vederea continuării cercetărilor”, a declarat atunci Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Potrivit sursei citate, prejudiciul estimat, cauzat prin activitatea infracțională este de peste 100.000 de lei.
”Cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate in activitatea infractionala si tragerea acestora la raspundere penala potrivit vinovatiei lor”, a mai spus purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.