Un tânăr a dispărut dispărut dintr-o comună din județul Botoșani. Botoșăneanul a plecat de acasă de câteva zile, iar în cursul zilei de luni membrii familiei acestuia au anunțat Poliția. Persoana dispărută se numește Petru Grețcu, are 33 de ani și are domiciliul în localitatea Bașeu din comuna Hudești.
Cel care a făcut sesizarea la Postul de Poliție Hudești este Ioan Grețcu, fratele tânărului dispărut. Acesta a explicat oamenilor legii că Petru Grețcu „a plecat voluntar de la locuința din data de 3 iunie 2023, in jurul orelor 16.00 și nu a mai revenit până în prezent”.
Tânărul este născut pe 14 septembrie 1989 în municipiul Dorohoi. Semnalmentele acestuia următoarele: înălțime: 180 cm, greutate: 70 kg, corpolență: atletic.
Persoanele care pot oferi informații cu privire la persoana căutată sunt rugate să sune de urgență la 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau cel mai apropiat echipaj de poliție.